Sari la conținut

Jean-Claude Faveyrial

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean-Claude Faveyrial
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Usson, Loire Forez Agglomération⁠(d), Franța Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Bitolia, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jean-Claude Faveyrial (n. , Usson, Loire Forez Agglomération⁠(d), Franța – d. , Bitolia, Imperiul Otoman) a fost un preot romano-catolic lazarist⁠(d) francez, misionar în rândul populației multietnice din Macedonia și autor al mai multor studii istorice asupra Balcanilor, printre care și al primei cărți de istorie a Albaniei.[2][3] Cartea sa a fost publicată în Albania și este o încercare serioasă de a documenta istoria albanezilor și a țării lor încă din Antichitate.[2][4] Ca profesor o lungă perioadă în orașul Bitola, Faveyrial a fost implicat activ în mișcarea bulgară pentru independență și a fost un prieten al poporului aromân, pentru a cărui școlarizare a contribuit foarte mult în timpul vieții.[5]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Primele misiuni

[modificare | modificare sursă]

Faveyrial s-a născut la 25 martie 1817 în satul de munte Usson-en-Forez, situat la vest de orașul Saint-Étienne, în provincia Auvergne⁠(d) din sudul Franței⁠(d). Înainte de a se alătura organizației catolice Congregația Misiunii⁠(d) de la Paris în 1843, a studiat la Seminarul Teologic din Lyon. Faveyrial a fost hirotonit preot catolic în 1845 și, în același an, a fost trimis într-o misiune pe insula grecească Santorini, iar în iulie 1847 a ajuns la centrul misionar lazarist din Istanbul.[4]

Ajuns ca misionar în capitala Imperiului Otoman, el a dobândit un interes mare pentru populația eterogenă a zonei de sud a Peninsulei Balcanice.[4] În perioada 1858–1867, în timp ce își desfășura activitatea ca profesor la Liceul „Sf. Benedict” din Istanbul, Faveyrial a început să adune o colecție de cărți cu scopul de a realiza o bibliotecă care să stea la baza scrierii unor lucrări despre istoria albanezilor, bulgarilor și aromânilor.[3][4] Cercetarea pe care urma să o facă asupra istoriei acestor popoare, credea el, le va ajuta să se pregătească pentru un viitor mai bun.[4]

Faveyrial a fost un susținător puternic al luptei bulgare pentru independență și este recunoscut ca unul dintre persoanele inspiratoare ale acelei mișcări.[2] El i-a cunoscut pe folcloristul Konstantin Miladinov⁠(d)[6] și pe activistul politic Dragan Țankov⁠(d).[7] A fost chiar, timp de câțiva ani, redactor-șef de facto al ziarului Balgaria al lui Țankov, cu sediul la Istanbul. În ciuda diferențelor confesionale, patriarhul bulgar Kiril Konstantinov⁠(d) l-a menționat pe Faveyrial ca un „preot bun”.[8]

Profesor și abate la Bitola

[modificare | modificare sursă]
Biserica romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus”⁠(d) a fost mult timp reședința lui Faveyrial din Bitola, orașul în care a slujit ca abate și profesor.

După ce a slujit un an (1866–1867) ca preot catolic la Salonic,[4] a fost trimis în 1867 ca profesor la Liceul românesc din Bitola (Monastir), oraș din vestul Macedoniei, unde a predat limba franceză și filozofie până la sfârșitul vieții sale, care a avut loc 26 de ani mai târziu.[2][9][10] Potrivit mărturiilor unor foști elevi, lecțiile de limba și literatura franceză ale abatelui Faveyrial erau foarte iubite de tinerii aromâni, iar unii dintre ei precum Nicolae Papahagi și-au însușit foarte bine această limbă și au ajuns chiar să-și dorească convertirea la catolicism.[11] Favyerial a combinat la Bitola activitatea sa de profesor cu îndatoririle sale religioase pentru ordinul lazarist ca abate local[12] și a sprijinit înființarea școlilor românești pentru populația aromână din această regiune, colaborând în acest scop cu Apostol Mărgărit, inspectorul general al școlilor românești din Imperiul Otoman.[10][13] Faveyrial a vizitat teritoriile albaneze în 1884 și, împreună cu Apostol Mărgărit, a fondat școli finanțate de români pentru populația aromână din Berat, Korça, Prizren și alte așezări.[4][10]

Colaborarea abatelui Faveyrial cu învățătorul Mărgărit pentru sprijinirea educației aromânilor a fost considerată de unii istorici ca „o propagandă politică românească, a României în sudul Dunării, în interese naționaliste”,[14] iar Mărgărit este prezentat și în prezent în Grecia ca un „organ plătit de propaganda română, informator al superiorului mănăstirii catolice lazariste din Manastir, Faveyrial, și denunțător în serviciile autorităților turcești”.[14][15] Alți istorici explică această colaborare a lui Mărgărit cu autoritățile austriece din Bitola și cu abatele Faveyrial ca având scopul de a combate puternica propagandă greacă exercitată în acea vreme asupra popoarelor din Balcani, îndeosebi asupra grupurilor etnice mici ca aromânii, și de a încuraja mișcarea de rezistență națională și culturală a aromânilor în fața tendințelor naționaliste ale autorităților ecleziastice grecești.[14]

Abatele Faveyrial a scris un studiu istoric intitulat „Études historiques sur les Valaques du Pinde” (Extrait du Courrier d'Orient⁠(d), Imprimerie du «Courrier d'Orient», Constantinople, 1881), în care face o prezentare istorică a aromânilor[16] și menționează, de asemenea, de primele cărți tipărite în limba aromână la Moscopole pentru educarea copiilor aromâni în limba lor.[17][18]

Încercările de convertire la catolicism a aromânilor

[modificare | modificare sursă]

Sub influența lui Faveyrial, Apostol Mărgărit și Ioan Carageani au conceput în anii 1880 un proiect al unirii religioase cu Roma, care obținuse acordul României[19][20] și ar fi urmat să asigure dreptul folosirii limbii aromâne în școlile și bisericile din localitățile populate cu aromâni, dar proiectul fusese abandonat deoarece populația aromână nu dorea să renunțe la credința ortodoxă.[20] În anul 1892, după ce o delegație aromână călătorise la Constantinopol pentru a depune o petiție la Înalta Poartă cu privire la doleanțele lor religioase, Faveyrial l-a prevenit pe Mărgărit că Patriarhia Ecumenică nu va accepta înființarea unei episcopii a aromânilor.[21][22] Cu toate acestea, au existat unele convertiri izolate la catolicism ale aromânilor: Faveyrial menționa cazul preotului Dimitrie Constantinescu din satul Perivoli⁠(d) care trecuse la catolicism în 1883, împreună cu jumătate dintre enoriașii săi, dar se întorsese apoi la Biserica Ortodoxă,[23] și îl informase apoi pe succesorul său, pr. Vincent Dupuy, că patru preoți aromâni ar fi trecut la catolicism, fără a-i spune însă numele lor.[20][24] În acest scop, el a alcătuit în anul 1891 un catehism destinat preoților aromâni care ar fi trecut la catolicism; acest catehism a fost considerat mult timp pierdut și a fost descoperit în 1999 în arhiva Comunității misionarilor lazariști din Paris, după care a fost publicat în 2008 într-o traducere în limba aromână realizată de Dina Cuvata.[10]

Cu puțin înaintea morții sale, Faveyrial se gândea că aromânii vor trece la catolicism, reușind astfel să împace Biserica Ortodoxă cu Biserica Catolică, și făcea următoarea „profeție” într-o conversație cu scriitorul român Ioan Nenițescu (care o va relata în studiul său sociologic cu privire la aromâni, publicat în 1895): „Valahii – și mă gândesc la toți, la cei de aici, și la cei de la Dunăre – valahii, după mine sunt poporul, care va uni odată iarăși biserica despicată în două a lui Christos. [...] Nu pot să argumentez lucrul, o spun curat; însă o proorocie nici nu se argumentează! Sunt convins... văd... simt că poporul valah va uni biserica învrăjbită a lui Christos. Când valahul va zice: da, pacea se va face ca prin minune, și răul pe care l-au făcut grecii, bisericii și credinței, progresului omenirii, îmbunătățirii neamului omenesc, va înceta! Și da acesta îl va zice valahul de aici [aromânul n.n.], mai curând decât cel de la Dunăre.”.[10][25]

Moartea

[modificare | modificare sursă]

După o viață de muncă intensă ca profesor și scriitor și după ce a deschis multe școli noi în ultimii săi treisprezece ani de viață,[4] Jean-Claude Faveyrial a murit în noaptea de 25 spre 26 noiembrie 1893 la Bitola, la vârsta de 76 de ani,[4][21] probabil în urma unei pneumonii.[21] Potrivit unei mărturii a lui Constantin Metta, fost elev al lui Faveyrial și viitor consul general al României la Bitola, moartea lui Faveyrial ar fi avut loc a doua zi după o discuție violentă pe teme religioase cu elevii săi, care au apărat cu înverșunare credința ortodoxă, determinându-l pe bătrânul preot să iasă supărat din clasă.[26]

Istoria Albaniei și alte lucrări

[modificare | modificare sursă]

Istoria Albaniei (în franceză Histoire de l’Albanie), scrisă în limba franceză, a fost elaborată între anii 1884 și 1889[2] și descoperită abia la 20 septembrie 1999 de preotul Yves Danjou, responsabil al arhivei Casei Misionarilor Lazariști din Paris,[2] apoi publicată în anul 2001.[27] Cartea de 416 pagini este de fapt o istorie a sud-estului Europei, deoarece detaliază și trecutul altor popoare balcanice,[4] precum aromânii.[26] Deși nu este întotdeauna exactă în descrierea evenimentelor, deoarece are o percepție învechită, lucrarea lui Faveyrial are o mare valoare istorică, datorită includerii unor scrisori originale de la diversele personalități istorice balcanice.[4]

În perioada în care Faveyrial scria această lucrare, a fost publicată în Italia Le istorie albanesi („Istoriile albaneze”, Salerno, 1886), o lucrare în patru volume a etnicului Arbëreshë⁠(d) Francesco Tajani. Întrucât lucrarea lui Faveyrial este scrisă în franceză, prima istorie a Albaniei scrisă în limba albaneză este considerată a fi T'nnollunat e Sccypniis prei gni Gheghet ci don vênnin e vet („Evenimentele din Albania scrise de un gheg care-și iubește țara”, Alexandria, 1898) a lui Stefë Zurani⁠(d) (1865–1941).[2]

Faveyrial este cunoscut, de asemenea, ca autor al mai multor lucrări în limba bulgară, toate considerate acum deosebit de rare, cum ar fi Manual de bune maniere (Наръчник по добри обноски, Istanbul, 1858), Dialoguri franco-bulgare (Френско-български диалози, Istanbul, 1859) și Catehismul Mare, explicat bulgarilor uniți (Голям катехизис, обяснен за българи унияти, Istanbul, 1862).[2] A mai scris unele articole și cărți axate pe istoria popoarelor balcanice și pe credința catolică,[4] printre care Catehism vlah pentru uzul preoților (Catéchisme valaque à l'usage des prêtres, Bitola, 1891, descoperit în 1999, la fel ca și Istoria Albaniei, și publicat în 2007),[28] precum și o descriere a orașului Bitola.[4] Cu toate acestea, foarte puține lucrări publicate au supraviețuit, deoarece clădirea misionarilor lazariști din Bitola (inclusiv biblioteca personală și manuscrisele lui Faveyrial) a ars în februarie 1909.[4][29] Manuscrisele lucrărilor Istoria vlahă (Histoire valaque, 1891), Istoria Peninsulei Ilirice (Histoire de la presqu'île d'Illyrie, 1891) și Chestiunea orientală din punct de vedere religios (La Question d'Orient au point de vue religieux, eseu, 1892) sunt considerate pierdute.[9]

Lucrări publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Histoire de l'Albanie („Istoria Albaniei”, 2001)
    • Historia e Shqipërisë: (më e vjetër) (2004) – traducere în albaneză
  • Catéchisme valaque: à l'usage de prêtres („Catehism vlah pentru uzul preoților”, 2007)
    • Catehizis armânescu ti agiutorlu a preftsãlor (Unia ti Culturãa Armãnjlor dit Machidunii, Skopje, 2008) – traducere în aromână

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Jean-Claude Faveyrial, Autoritatea BnF 
  2. ^ a b c d e f g h Elsie, Robert. „Jean-Claude Faveyrial: Histoire de l'Albanie” (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b Elsie, Robert (). A Biographical Dictionary of Albanian History. London, New York: I. B. Tauris. p. 138. ISBN 978-1780764313. 
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n Елси, Робърт (). „Жан–Клод Фавериал и гр. Манастир в албанската историография” (în bulgară). Албанистика в България. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Elsie, Robert (). „1884 – 1889. Jean-Claude Faveyrial: Histoire de l'Albanie”. Arhivat din original la . 
  6. ^ Арнаудов, Михаил (). Творци на Българското възраждане: Поети и герои (în bulgară). Наука и изкуство. p. 405. 
  7. ^ Еленков, Иван (). Католическата църква от източен отряд в България: От времето на нейното учредяване с присъединението на част от българския народ към Рим през 1860 г. до средата на ХХ век (în bulgară). Католическа апостолическа екзархия. 
  8. ^ Патриарх Кирил (). Католическата пропаганда сред българите (în bulgară). Синодално издателство. p. 338. 
  9. ^ a b Elsie, Robert (). A Biographical Dictionary of Albanian History. London, New York: I. B. Tauris. p. 139. ISBN 978-1780764313. 
  10. ^ a b c d e Gica, Alexandru (), „Câteva mărturii inedite despre slujitorii bisericii creștine: Jean-Claude Faveyrial – Athenagoras – Andrei Scrima” (PDF), Unitatea în credința creștin-ortodoxă. Armânii: Sfinți – monahi – ctitori – slujitori ai bisericii. Simpozion omagial – la un an de oficiere liturgică în limba maternă a armânilor (Constanța. 7-9 Octombrie, 2016), Caracal: Editura Hoffman, p. 56, ISBN 978-606-46-1271-7, accesat în  
  11. ^ Gica, Alexandru (), „Câteva mărturii inedite despre slujitorii bisericii creștine: Jean-Claude Faveyrial – Athenagoras – Andrei Scrima” (PDF), Unitatea în credința creștin-ortodoxă. Armânii: Sfinți – monahi – ctitori – slujitori ai bisericii. Simpozion omagial – la un an de oficiere liturgică în limba maternă a armânilor (Constanța. 7-9 Octombrie, 2016), Caracal: Editura Hoffman, p. 58–59, ISBN 978-606-46-1271-7, accesat în  
  12. ^ Патриарх Кирил (). Принос към униатството в Македония след освободителната война, 1879–1885: доклади на френските консули в Солун (în bulgară). Синодално издателство. pp. 229, 343. 
  13. ^ Săsăujan, Mihail Simion (octombrie 1995). „Aspecte ale vieții culturale și bisericești la aromânii din sudul Dunării în secolul al XIX-lea”. Revista Teologică. 5 (4 (77)). Sibiu: Editura Mitropoliei Ardealului. p. 73. 
  14. ^ a b c Săsăujan, Mihail Simion (octombrie 1995). „Aspecte ale vieții culturale și bisericești la aromânii din sudul Dunării în secolul al XIX-lea”. Revista Teologică. 5 (4 (77)). Sibiu: Editura Mitropoliei Ardealului. p. 76. 
  15. ^ Max Demeter Peyfuss, Die aromunische Frage, Viena, 1974, p. 42, apud Vavouskos, Der Beitrages Griechentums..., Salonic, 1963, p. 21.
  16. ^ Pericle Papahagi, „Din trecutul cultural al aromânilor (cu prilejul unui document de limbă)”, ședința dela 28 Maiu 1912, extras din Analele Academiei Române, seria II, tom XXXV, Memoriile secțiunii literare, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, București – Otto Harrassowitz, Leipzig – „Gerold & Comp.”, Viena, 1912, p. 9.
  17. ^ Pericle Papahagi, „Din trecutul cultural al aromânilor (cu prilejul unui document de limbă)”, ședința dela 28 Maiu 1912, extras din Analele Academiei Române, seria II, tom XXXV, Memoriile secțiunii literare, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, București – Otto Harrassowitz, Leipzig – „Gerold & Comp.”, Viena, 1912, pp. 15–17.
  18. ^ Săsăujan, Mihail Simion (octombrie 1995). „Aspecte ale vieții culturale și bisericești la aromânii din sudul Dunării în secolul al XIX-lea”. Revista Teologică. 5 (4 (77)). Sibiu: Editura Mitropoliei Ardealului. p. 69. 
  19. ^ N. Ș. Tanașoca, „România, aromânii și Liga albaneză de la Prizren în lumina corespondenței lui Ioan D. Carageani cu Ion Ghica și Apostol Mărgărit”, în volumul Al doilea război balcanic (1913), Editura Militară, București, 2014, pp. 40–73.
  20. ^ a b c Gica, Alexandru (), „Câteva mărturii inedite despre slujitorii bisericii creștine: Jean-Claude Faveyrial – Athenagoras – Andrei Scrima” (PDF), Unitatea în credința creștin-ortodoxă. Armânii: Sfinți – monahi – ctitori – slujitori ai bisericii. Simpozion omagial – la un an de oficiere liturgică în limba maternă a armânilor (Constanța. 7-9 Octombrie, 2016), Caracal: Editura Hoffman, p. 57, ISBN 978-606-46-1271-7, accesat în  
  21. ^ a b c Gica, Alexandru (), „Câteva mărturii inedite despre slujitorii bisericii creștine: Jean-Claude Faveyrial – Athenagoras – Andrei Scrima” (PDF), Unitatea în credința creștin-ortodoxă. Armânii: Sfinți – monahi – ctitori – slujitori ai bisericii. Simpozion omagial – la un an de oficiere liturgică în limba maternă a armânilor (Constanța. 7-9 Octombrie, 2016), Caracal: Editura Hoffman, p. 58, ISBN 978-606-46-1271-7, accesat în  
  22. ^ Ioan Nenițescu, De la românii din Turcia Europeană, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2003 [1895], p. 243.
  23. ^ Ioan Nenițescu, De la românii din Turcia Europeană, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2003 [1895], p. 234.
  24. ^ Faveyrial, Jean-Claude (), Histoire de l’Albanie, Pejë: Dukagjini Publishing House, pp. vi–viii, ISBN 978-606-46-1271-7 
  25. ^ Ioan Nenițescu, De la românii din Turcia Europeană, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2003 [1895], pp. 234–235, 239.
  26. ^ a b Gica, Alexandru (), „Câteva mărturii inedite despre slujitorii bisericii creștine: Jean-Claude Faveyrial – Athenagoras – Andrei Scrima” (PDF), Unitatea în credința creștin-ortodoxă. Armânii: Sfinți – monahi – ctitori – slujitori ai bisericii. Simpozion omagial – la un an de oficiere liturgică în limba maternă a armânilor (Constanța. 7-9 Octombrie, 2016), Caracal: Editura Hoffman, p. 59, ISBN 978-606-46-1271-7, accesat în  
  27. ^ Faveyrial, Jean-Claude (). Histoire de l'Albanie (Edition établie et présentée par Robert Elsie). Dukagjini, Peja: Dukagjini Balkan Books. 
  28. ^ „Jean Claude Faveyrial (1817-1893)”, Musée du Diocèse de lyon, accesat în  
  29. ^ Pericle Papahagi, „Din trecutul cultural al aromânilor (cu prilejul unui document de limbă)”, ședința dela 28 Maiu 1912, extras din Analele Academiei Române, seria II, tom XXXV, Memoriile secțiunii literare, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, București – Otto Harrassowitz, Leipzig – „Gerold & Comp.”, Viena, 1912, p. 16.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jean-Claude_Faveyrial&oldid=16323983